Ca Eminescu si Micle

Am citit intr-o carte, sunt repere pentru lumi cu inalte culmi ceresti, acolo unde totul e armonie si cuvintele aud si canta.

Am vrut sa scriu, de multe ori, m-am poticnit mereu de idei prea superficiale si repetitive, asa e tot oricum; dar in locul acesta, unde scriu cu degetele la calculator, cuvintele au doar o melodie difuza si inca o minte colectiva. A cui o fi oare acea minte? Si daca e colectiva, oare a murit inima?