Ce nu spun

E cerul acoperit acum cand eu ma pun sa scriu.

Arata ca o foaie de hartie colorata cu alb, bleo si gri.

Soarele nu e, doar nori pufosi, sau poate praf.

M-am intristat astazi din varii motive, astazi care a trecut ca o zi fara timp, in zi si in noapte, ne pregatim pentru albastrul intunecat si luna, cu cate o faza, sau o masca.

Ce sa zic atunci cand vreau sa tac? Ce sa gandesc atunci cand nu vreau sa o fac deloc, doar liniste, cu zgomot pe care nu il aud, nu il simt, nu il vreau, probabil pentru ca nu il vreau e mut.

Ce o fi al meu si ce o fi a lui Dumnezeu?

Toate vin spre noi de sus, niciodata de jos, pentru ca lumina e in cer, in pamant e noapte, sufocare si ... bezna. Daca vom cauta binele, acela vine de sus, pana si cartofii e bine sa ii lasi in pamant, ca sa mori si sa gusti din iad, un alt loc, pentru cei care comit crima prin sinucidere. Am obosit sa tot zic despre religie, oricum nimeni din cei pe care ii cunosc sau cei pe care vreau sa ii cunosc, nu vor sa auda asta tot timpul. Dar e un izvor si asta. Poate se va termina in curand, macar sa se mute la alt suflet. Si eu sa redevin femeia plina de soare si bogata in toate.

Am zis oare vreodata ca stiu orice? Nu, ei bine o spun. Dar nu vad multi si nu pot inca sa fac absolut toate formele sufletului meu. Dar voi incerca.

Raman acum cu un gand, chiar as vrea sa stiu ca cineva in viata asta imi va citi cartea pe care o scriu.

E frumos sa citesti.

Indeletnici ale omului(din alte colturi mentale, geografice, geometrice si in special sufletesti).