Am asteptat atat de mult sa vina clipa cand voi vrea cu adevarat sa incep viata de adult, incat m-a prins plina de ce nu am crezut ca o sa am vreodata: dusmani.
Si nu orice fel de dusman, ci unul care sa vrea sa iti ia sufletul din tine, sa te lase la pamant, plangand, pangarit si fara pofta de viata.
Am acum ce e necesar, bani ... si nu pentru ca merit, ci pentru ca societatea e obligata, cu victimele ... si asta pentru ca o societate in care am eu loc, e plina de oameni sufletisti ...
... pacat ca am nimerit sa am dusmani, nu as fi vrut vreodata sa am asa ceva,
am vrut toata viata sa ma plimb prin soare si sa zambesc la straini.
Doamne, ajuta-ma.