Sunt inca eu

Am pe suflet o buba, si pe obraz, o alunita mare, nu o mananca nici o veverita si barbatii fug de ea.

Mi-a placut sa cred ca sunt un om simplu, inca imi place, dar e mai ciudat, de cand cu schizofrenia, mi-a adus pe cap o multime de, vedete si oameni rai, sa ma incerce, care si cum poate.

Aflu din ce in ce mai mult ca defapt nu e o boala, ci o stare, care ma tintuieste in scaun, dar nu ma lasa sa merg.

Imi doresc mult sa fiu singura, asta nu s-a schimbat, niciodata nu va fi altfel.

Dar toti cei din jur au impresia ca am nevoie de ajutorul lor, si nu e real, ei au nevoie de mine, unii, iar altii imi vor comoara, ca deh, fiecare om are o comoara, un skill, ei bine, imi pigulesc creierul... asa s-au invatat.

M-am spovedit, aveam niste pacate grele, dar am realizat, pentru ca sunt foarte aproape de Dumnezeu, ca nu eram eu pacatoasa, dar am mers acolo, simteam ca ma cheama, si am o durere mare, nu am acel spatiu al meu...

Si e tot ce imi doresc.

Unii se simt datori sa imi ofere, nu am nevoie, platesc pentru boala pe care o am, si pentru greselile celor din jurul meu.

George, iti multumesc, mi-ai oferit raiul meu, ai deschis poarta, defapt, ce prostii spun, Dumnezeu a facut-o, dupa ce m-a tras in jos din copac si m-am ranit.

Nu am nevoie de un print care sa ma salveze, am destula creativitate sa inventez povesti si personaje, fix precum un mic Dumnezeu.

Imi stiu valorile si am grija de mine.

Fix cat am EU nevoie.