Aurul si iubirea

S-ar putea sa rad la urma, dar acum plang, si nu de bine....

Am trait ca un om, dar am fost tratata ca un monstru si sincer va spun nu stiu unde am gresit.

Unii prefera sa adune pamant, altii sentimente, si cand e greu, sentimentele se transforma in cenusa.....

Am preferat aurul, geometria si rasul, am primit doar umilinta, gesturi oribile care fosnesc la mine in cap ca niste foi, dosare, de dus cu mine d voi muri.

Nu astept o mare iubire, ca de la atatia petiti, m-am ales cu violuri si multa bataie de joc,

nu stiam ca atunci cand faci dragoste o faci strict pentru a te inmulti.... sau a da viata,

dar mi-a placut sa imi pese, s-a ras si aici, ca si cum a fi naiv e o gluma.

Ce sas inteleaga sufletul meu?

Nimic....

prefer sa visez la un pat alb in care imi voi consuma iubirea, si nu voi lasa pete de sange sau de sperma .... care sa imi incolteasca in cap ca si cum as fi o tarfa.

A durut, doare, si sincer nu mai stiu cum sa abordez acest abuz.

De la distanta, cand treceam pe langa o biserica, intr-un sat unde am avut bunici si fericire, un preot mi-a zis, sau poate era Dumnezeu...... "nu plange"

dar o fac, nu ma pot abtine si .... ma vindec.

asta e aurul meu, imi place galbenul, si negrul, dar se pare ca doua nu se pun la acelasi loc, aurul e la distanta si raul se transforma in orbire....

incerc sa stau cat se poate de linistita, dar simt ca imi plesneste iniima de durere, asta cand o aud....

in rest, nu inteleg ce fac eu aici....

si nici nu am pe cine sa intreb.

totul in jurul meu e negru .... si incep sa nu mai vreau aurul