Am si eu intrebari, fara raspuns, caci Dumnezeu nu e decat sus in ceruri, scaunul in casa Lui de aici e gol, sta un muritor, ce ii tine locul, cum ar veni, Dumnezeu e ilegal in propria-i creatie.
Ce draguti sunt unii oameni ... iti vine sa ii ingrijsti la batranete, doar doar ... vor avea o farama de iubire sa elibereze inchisorile sufletelor adormite.
Un somn al mortii, caci am fost si eu, scriind, in vise, lasand in urma viata, sensul respiratiei.
Si totul pentru, invidie.
Un cuvant, care nu exprima decat un mare pacat, posesivitatea.
E rau, daca ma intreaba pe mine cineva, sa fii posedat.
Mai rau e sa iti si placa si sa te aliezi cu cei ce ti-au furat locul, trupul, visele ...
Am ramas oricum aici, dar tot ce dau, nu are cum sa se mai intoarca. ramane doar o amintire, pe care o repet in minte, saturandu-ma de admiratie, de viata, de suferinta.
Poate imi tot aduc aminte pentru ca inca e lipit, sau poate un adevar e spus la mijloc: ce nu stim e ca izvorul poate fi furat.
Sau nu.