Stateam si ascultam o melodie, cand mi-am adus aminte de cum dragul meu nepot,
unul am deocamdata pe care il iubesc enorm,
ca pe al meu,
stateam si, am inceput sa plang, il jignisem cu ceva,
caci asa se intampla cand esti bolnav,
si imi aduce aminte aerul din jur ca nu sunt,
asa cum vremea e la fel, e inima,
bolile trec, se schimba, sunt relative.
Asa am realizat cat de armonici pot fi oamenii.
Si cat de lipsita de armonie sunt eu, vina nu e a mea, dar nici a celor din 'jur' si nici a departarii ...
... dar nici Dumnezeu nu e responsabil de felul in care alegem sa ne jucam.
... as vrea mult sa fie pace, armonie si intelegere intre cele opuse, cele incalcite si cele neintelese.
Asa poate ar veni si prezentul etern.