maturitate

cand aveam trei ani ma simteam ca o stapana peste sufletul si corpul meu.

eram libera, senina, ca aveam doi parinti si o familie normala ....

a fost si greu, dar am trait fericita.

zilele astea totusi, faptul ca vedeam totul in jurul meu ca o moarte apasatoare, ma face sa cred ca nu eram fericita, si parca a fost si bine.

zaruri....

casino....

am intrecut jocurile cu focul, si cand am devenit apa am uitat de mine, si m-am gasit plangand si singura, cu parinti departe, plangand si incercand sa dreaga viitorul incert.

nu e vina noastra ca suntem la pamant, dar pare ca nu am fost deloc in viata, si asa ne retragem sa gasism in moarte sentimentele .... de pace.

o fi razboi cu rachete la televizor, dar in suflet, nici nu stiu daca ii mai pasa cuiva ca granitele s-au trecut si omul a devenit un balon...

sunt o baterie, stiu ce urmeaza, stiu sa traiesc, stiu sa ma protejez, dar nu as putea niciodata sa ma compar cu sacrificiul omului care cere moartea crezand ca asa castiga viata si implinirea.

Dumnezeu nu mai este la unii....

.... iar eu plang, pentru ca o jungla a devenit pacea si afecteaza doar oamenii care dau.

si curand nu voi mai putea, si voi pleca, daca voi avea noroc, sau voi pleca cu regrete intr-o lume unde nu e iarba, flori, soare si apa....

nu stiu cum arata raiul, dar vreau sa traiesc aici deocamdatul, si singura mi-e bine, imi place sa ma joc, dar...... am ajuns sa ma feresc de copii, pentru ca sunt rai si transformati in bestii, iar cei mari, au alte preocupari.

.... pustiu, m-am resemnat.