Am primit de la Domnul o multime de daruri, printre ele e un print, o curva, un calau si niste pitici.
Nu sunt alba ca zapada, dar sunt o albinuta veritabila.
Si ma plimb prin lumea asta cu sufletul in inima, sperand ca voi cunoaste ... tot ce e de cunoscut.
Uneori ma intreb cum pot fi atat de proasta sa cred ca oamenii sunt fiinte luminoase, nu, ei sunt carne si oase, sufletul, mai vorbim, deocamdata suntem muritori si bolile te iau in mii de carusele nebune ...
Sunt un pic nebuna, daca asta are o relevanta in vremurile de astazi.
Ce imi da Dumnezeu e al meu, nu? nu cred ca vine si iti ia darul si nu mai vorbeste cu tine, dar da.... multi pitici, ce iti zambesc fals, te fut, te ingroapa in sangele Domnului, crezand ca au reusit sa aiba aur in inima....
Inspir expir, iubire, si mireasma, voi, mirositi besinutele ce mi le cauzati.
Azi am mai auzit o isprava, sunt in doua locuri, nu mai sunt doar eu..... lol...
Adica, am intrat intr-o iluzie, si nu mai ies, desi, am portitele mele, sinapse defapt, logica si bun simt.
De fiecare data nimeresc acasa. Si e bine.
Doar ca, am stat asa de mult coplesita de darurile astea incat, nu am mai avut energie sa fac ceva pentru mine si e tarziu uneori sa te decizi sa faci o schimbare radicala, in special daca esti exigent.
Si exigenta cum am fost, am intalnit frumosi ... broscute, dar frumosi, dar ce folos daca nu fac decat sa astept in timp ce si-o trag in numele dreptatii cu toate fetele, de la camine, de prin subsoluri, prin boscheti, wherever ...
Asa ceva ce poate fi decat ... gazulite.... si paduchi.
Merita si ei, nu? Fireste, NOOOOT.
glumesc, va mai dura o eternitate sa dispara probabil, dar e bine ca cei slabi de duh vor mosteni pamantul.
Papa, va pup din avion.
Spre luminaaaaaaa!