Scrisori catre ce iubesc inca neconditionat,

Scriu, atunci cand ma simt iubita, nu ranita, dar cuvintele dor, acest gand colectiv vine cu gunoi mult, gunoiul e reciclat, dar ranile, cine le vindeca?

Am spus demult ca vreau ceva, o independenta .... inca nu o am, dar voi reusi, scrie pe toate gardurile, m-au facut faimoasa doar ca sa ma raneasca mai tare cand ma vor starni sa ma faca de rusine, sa scrie cantece despre cum i-am tradat, pe mai multi, unul doar e cu cornite, sa nu mai am nimic, doar Venus stie ce inseamna sa fii acolo pentru o multime de oameni, iar acum ... cine vrea o firmitura sa aiba succes, cine vrea, o sa aiba, ca ramele prin Pamant probabil, nu o spun eu, o spune Dumnezeu.

Nu m-ar mira sa devina Dumnezeu un calau, e deja un tata si atat, Creatori suntem toti.... :))) chiar si furnicile, cand afaneaza pamantul, de plictiseala, si au dezvoltat dintisori ca sa manance tot din plictiseala.

Am aflat si eu, la jumatatea vietii, ca am o familie demna de iubire, iubire sincera si facatoare de minuni.

A fost aiurea, cautam asta in alte parti, parintii ma cautau pe mine.

Am invatat sa mint, ca sa fac si eu un cantecel, din plansul meu, devenit celebru.

Inima franta, facuta celebra, din ce? Din nimic, din gelozii si tigari minore ...