Zapada alba ...

Albul porneste la drum ca sa caute culori, arata cel mai frumos pe un fond alb, orice culoare...

dar albul are si el, un vis. Sa fie primit.

Asa si sufletele, care emana alb, vor puritate, vor culoare .... si cel mai bine e sa lasi sa respire cate o linie alba, pe langa un negru.

Cand nu stii daca o sa mai poti simti cum e sa fii alb, recunoaste ca ai iubit si mergi mai departe.

Ramai cu albul, caci albul e calm, e primitor si are loc oriunde.

Asa si eu, am loc oriunde, iar pe patul meu alb, vreau sa fie o singura culoare, a mea.

As fi vrut sa cred ca trecutul, prezentul si viitorul vor fi acceptate de .... cine nu vrea. Dar lectia mi-a fost sa inteleg ca nu exista cale de mijloc atunci cand regulile sfasie albul.

Am rupt multe tricouri albe, am stricat multe cani albe, ca sa arunci o sageata, macar una, sa simt ca cineva m-a recunoscut.

Si nu a fost asa....

mi-a ramas desertul, care se tot plimba, prin lume, cu o stafie neagra, e defapt aur.... dar tot ma duce printre razatori....

am sa fac, ce iese, din lumina, si o sa ascult, si o sa invat, si o sa zambesc, pentru albul meu.

Si cand voi simti ca s-a sfarsit razboiul,

voi merge spre o culoare,

care sa sune, precum albul.

Si ca in fiecare zi, in fiecare saptamana, in fiecare an, voi plimba in patul meu, un strain vis, sa il primesc pe cel care va suna precum un fulg de nea, zapada vie laptele putin sarat si copii in stanga si in dreapta.

Pe centru voi fi eu.